Turism-Utile

Municipiul Săcele ar putea fi atestat luna aceasta ca stațiune turistică de interes local

Vineri, 2 octombrie, a fost publicat Proiectul de Hotărâre al Ministerului Economiei prin care se propune atestarea a 12 localități (printre care și Săcele) ca stațiuni turistice de interes local și a unei localități ca stațiune turistică de interes național.

După adoptarea acestui proiect, România va avea 52 de stațiuni turistice de interes național și 87 de stațiuni turistice de interes local.

„Prin prezentul proiect de act normativ, se propune aprobarea atestării ca statiuni turistice de interes national, respectiv local, a urmatoarelor localitati sau parti din localitati: 1. interes national: Ocna Sugatag, judetul Maramures; 2. interes local: Anina, judetul Caras-Severin; Bors, judetul Bihor; Cavnic, judetul Maramures; Dorna Arini, judetul Suceava; Ghioroc, judetul Arad; Gura Siriului, judetul Buzau; Sadova, judetul Suceava; Sacele, judetul Brasov; Sannicolau Mare, judetul Timis; Sighetul Marmatiei, judetul Maramures; Stei, judetul Bihor; Tulucesti, judetul Galati; Vatra Moldovitei, judetul Suceava”.

„Pe termen mediu si lung, proiectul de act normativ va crea un impact pozitiv în sensul că localitățile atestate vor putea fi promovate ca statiuni turistice de interes national sau local, dupa caz, si vor avea șanse mai mari in atragerea de finantari nerambursabile, in conditiile in care unele programe de finantare impun existenta atestarii ca statiune turistica. Avȃnd in vedere efectul multiplicator al turismului in sectoarele economice conexe, precum transporturile, constructiile, agricultura, artizanatul si comertul cu amanuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului in localitatile atestate statiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economica si cresterea calitatii vietii pentru rezidentii acestor zone”, se menționează în nota de fundamentare a ministerului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web