Municipalitatea le-a pus gand rau capuselor
Odata cu incalzirea vremii, brasovenii au semnalat prezenta capuselor in anumite zone verzi ale municipiului. Municipalitatea va demara o campanie de deparazitare impotriva capuselor incepand din data de 10 aprilie, daca vremea o va permite. Sunt vizate parcurile şi scuarurile, locurile de joacă, suprafeţele incintelor unităţilor de învăţământ şi cele ale zonelor de agrement.
,,Ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la cetateni cu privire la riscul apariţiei căpuşelor în zonele verzi din municipiul Braşov, am luat decizia de a demara, începând cu data de 10.04.2017, o campanie de deparazitare impotriva căpuşelor, dacă condiţiile meteorologice ne vor permite aplicarea acestui tratament.
Suprafeţele care vor fi tratate sunt cele aparţinând domeniului public şi privat al muncipiului, respectiv parcurile şi scuarurile, locurile de joacă, suprafeţele incintelor unităţilor de învăţământ şi cele ale zonelor de agrement”, a declarat Miklos Gantz, administrator public la Primaria Municipiului Brasov.