Monica Anisie: „Au sunat părinții la minister”. Cum arată declarația pe propria răspundere care trebuie completată
Prezentă aseară la TVR, Monica Anisie a vorbit despre declarația pe propria răspundere pe care trebuie să o completeze părinții pentru ca elevii să poată participa la cursuri. În document est trecut faptul că elevul nu a prezentat simptome specifice COVID-19, nu a fost diagnosticat cu această boală şi nici nu a venit în contact cu o persoană testată pozitiv în ultimele 14 zile. Părintele se angajează să nu aducă elevul în colectivitate dacă acesta prezintă simptome specifice unei afecțiuni cu potențial infecțios (febră, tuse, dureri de cap, dureri de gât, dificultăți de respirație, diaree, vărsături, rinoree, etc), iar în declarație este menționat Codul penal cu privire la falsul în declarații. (Descarcă modelul de declarație aici).
„Știu despre această îngrijorare a părinților, am primit și noi la Ministerul Educației numeroase semnale în acest sens. Au sunat părinții la minister și au întrebat despre această declarație pe care trebuie să o completeze în momentul în care revin în spațiul școlii elevii. (…) De fapt, acea declarație conține niște informații care sunt generale, deci nu trebuie să fie tras la răspundere părintele în vreun fel, dacă nu a cunoscut simptomele (…), dar acolo, în paranteză, Ministerul Sănătății a trecut câteva dintre aspectele pe care trebuie să le identifice părintele la copil în cazul în care simte că nu este tocmai bine copilul”, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie.