Mana criminala…Un apartament din Tractorul a fost incendiat
Un apartament cu trei camere, situat la etajul patru al unui bloc de pe strada Independenţei din cartierul Tractorul, a luat foc în această dimineaţă. Incendiul s-a manifestat într-una dintre camere, arzând mobilierul şi articole textile. Potrivit datelor oferite de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja s-a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi nu s-au înregistrat victime. Primele indicii conduc la ipoteza că focul ar fi fost declanşat intenţionat. Poliţiştii au început o anchetă pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat.