Lege organică – capital electoral – populism
“În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului ”. Aşa defineşte Constituţia rolul parlamentarilor, la articolul 69. Adică adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în folosul cetăţeanului. Nu al partidului. Mă văd nevoit să fac aceste precizări în faţa unei iniţiative parlamentare, aceea de a se reveni la alegerea primarilor din două tururi de scrutin. Nu am să fac comentarii asupra oportunităţii alegerii dintr-un tur sau două, mă interesează atitudinea PNL.
Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin a fost stabilită de către Parlamentul României prin lege organică, Legea nr. 115/2015, cu caracter general obligatoriu.
De la momentul adoptării acesteia, adoptare la care a luat parte şi Partidul Naţional Liberal, a produs efectele vizate de lege, iar alegerea primarilor s-a realizat, din acel moment, într-un singur tur de scrutin. Totodată rezultatele acestui sistem nu au fost contestate de către partidele politice, care erau principalele beneficiare şi totodată formaţiunile care suportau rigorile lui, ceea ce înseamnă că au fost de acord cu introducerea lui şi cunoşteau modificările pe care le poate aduce în structura organizaţiilor lor, ca urmare a participării active la alegerile locale.
Până la acest moment tactica Partidului Naţional Liberal a respectat dispoziţiile legii organice, a cărei structură şi adoptare înglobează şi contribuţia liberalilor, neavând niciun motiv de a o contesta prin mijloacele prevăzute de lege. Câtă vreme le-a fost benefică.
În apropierea alegerilor locale din iunie 2016, PNL a început demersuri pe mai multe fronturi (propunere de adoptare a unei ordonanţe de urgentă, plângere la Curtea Constitutională, etc.) pentru modificarea legii organice de alegere a autorităţilor publice. Ignorau cu bună ştiintă un principiu de drept caracteristic sistemului democratic, şi anume principiul simetriei actelor juridice (care presupune că un act juridic poate fi modificat doar printr-un act juridic echivalent, altfel spus o lege organică nu poate fi modificată decât printr-o lege organică). Explicaţia trebuie căutată în sondajele din acel moment, liberalii se temeau că vor pierde mai multe primării. Liberalii incălcau prin aceste demersuri şi dispoziţiile Constituţiei, care în art. 73 prevede clar că sistemul electoral este reglementat prin lege organică
După epuizarea recuzitei de ocolire sau fentare a legilor, principiilor de drept şi a Constituţiei, liberalii au “inteles” că pentru a putea aduce modificări unei legi organice e nevoie de respectarea unor proceduri judiciare clare, lipsite de echivoc, iar acţiunile lor să se încadreze în normele impuse de însăşi Constituţia României. Toate aceste proceduri, însă, au fost cunoscute de la început, doar că beneficiind de un oarecare “lobby” pe care-l făceau pe scena politică unor înalţi demnitari ai statului, au sperat că vor obţine modificările necesare fără “prea multă legalitate care-i încurca şi îi punea în dificultate”.
Această politică de ocolire a dispoziţiilor legale, devenită politică de partid pentru “liberalii lui Bratianu” (sperăm că aceste mijloace de legiferare nu fac parte dintr-un cod nescris al partidului moştenit de la întemeietorii lui) reflectă acelaşi populism la care recurg de fiecare dată când devin conştienţi de dificultatea în care se află. Este o urmare a acţiunilor nesăbuite cu care ne-au obişnuit în ultima perioadă, etichetă “Brătianu” fiind adusă în discuţie doar pentru a mai aplana din oprobiul public.
Sunt convins că dacă dispoziţiile Legii 115/2015 s-ar fi pliat pe politica partidului, nu ar fi avut nimic de modificat în sistemul de alegere al autorităţilor administraţiei publice locale.
În concluzie, liberalii nu vor decât să confişte modul de organizare a alegerilor locale, pe care să-l modifice în funcţie de interesul de partid. Această “privatizare” a unui interes naţional a fost sintetizată de făgăraşanul meu Octavian Paler (născut în satul Lisa) care a spus că “Primul lucru care a fost privatizat în România este interesul national”
Deputat PSD
Mihai Popa