La Brasov: O turma de oi a blocat Calea Bucuresti
Aproape de miezul nopții – în jurul orei 23.00 – o brașoveancă a sesizat Poliția Locală Brașov (pe numarul scurt 0268.954) că pe Calea București, în zona super-marketurilor, o turmă de ovine a intrat pe carosabil, îngreunând traficul rutier. Echipele de intervenție s-au deplasat în scurt timp la fața locului, unde au surprins un puști care însoțea oile (aproximativ o sută de capete), în mijlocul arterei de drum. Agenții de la Locală au fost nevoiți să îndepărteze animalele din drum pentru fluidizarea circulației.
Ulterior, politiștii locali au descoperit că minorul, pus de părinți să se ocupe de oi, a scăpat controlul turmei.
”În urma cercetărilor de la fața locului, a fost depistat și identificat proprietarul stânei de oi. Menționam ca tabăra de ovine este campată pe teritoriul localității Săcele. Proprietarul oilor a fost sancționat cu 500 de lei conform HCL 153/2010, însă și părinții urmează să fie, la rândul lor, sancționați din cauză că nu au supravegheat minorul, cu vârsta mai mică de 16 ani, iar îndemnul acestora ca minorul să pască oile pe raza municipiului Brașov, constituie contravenție. De asemenea, va fi înștiințată Direcția pentru Protecția Copilului pentru a se putea lua măsurile ce se impun în asemenea cazuri, având în vedere că minorul sub 16 ani, a fost îndemnat să facă astfel de activități, nesupravegheat”, se arata intru-un comunicat de presa al Politiei Locale Brasov.
sursa foto:dailymail.co.uk