Iohannis: Este evidentă necesitatea instituirii de noi măsuri
În cadrul conferinței de presă susținută în această seară, Klaus Iohannis a vorbit despre necesitatea instituirii de noi măsuri. Explozia de cazuri de coronavirus a pus o foarte mare presiune pe secțiile de terapie intensivă.
”La fel ca restul Europei, și noi ne confruntăm cu o creștere accentuată a infectărilor cu noul coronavirus. Capitala a depășit acel indice alarmant de 3 la mia de locuitori, care o plasează în scenariul roșu. Sunt și alte județe sau localități foarte aproape de acest scenariu. Este evidentă necesitatea instituirii de noi măsuri, pentru că presiunea pe spitale și în special pe secțiile de terapie intensivă a crescut la cote uriașe. Pentru a putea stopa epidemia de COVID-19, este nevoie de un efort național. Cetățenii sunt partenerii autorităților, iar autoritățile au obligația de a-i respecta și de a-i trata ca atare. Asta înseamnă, printre altele, comunicarea clară și unitară a deciziilor, informarea din timp și predictibilitate atunci când sunt necesare restricții care le afectează viața. Populația trebuie să fie pregătită și să știe la ce să se aștepte. Atitudinea Prefectului Capitalei și modul în care acesta a reacționat sunt inacceptabile și nu trebuie să rămână fără urmări.” a declarat Klaus Iohannis.