HoReCa încotro? Ce soluții au cei de la Breasla Cârciumarilor Brașoveni
Breasla Cârciumarilor Brașoveni lansează un apel către brașoveni. Este nevoie de sfaturi, soluții pentru ca terasele parțial închise să poată funcționa la Brașov.
”Ne tot socotim și ne întrebăm de ceva timp în cel fel am putea să avem terasele parțial închise la Brașov.
Ne-am uitat în stânga și în dreapta, am discutat cu Comisia de Cultură, am cântărit opțiunile de încălzire, diverse materiale potrivite cu vremea dar și estetice.
Suntem complet indeciși așa că vă rugăm să ne ajutați:
1/ Terasele parțial închise, cu sisteme de încălzire – ca soluție temporară – sunt o variantă bună?
2/ Ați zăbovi pe o asemenea terasă?
3/ Solutia [lemn – folie groasă transparentă – umbrelele existente sau pergole] vi se pare potrivită? (ca soluție temporară)
4/ Dacă nu vă place ideea, ne puteți spune de ce?
5/ Dacă vă place ideea, ne puteți ajuta cu modele, poze, exemple din alte țări – unele care să fie potrivite cu situația (aspect potrivit cu Brașovul, construcție temporară, frumos din punct de vedere estetic)?” sunt întrebările adresate cetățenilor de către reprezentanții de la Breasla Cârciumarilor Brașoveni.