National

Galeria Terapiilor pentru Copiii cu Nevoi Speciale – un eveniment în premieră în România

În zilele de 29 și 30 Septembrie se desfășoară la Brașov Galeria Terapiilor pentru Copiii cu Nevoi Speciale, un eveniment unic în România, ce aduce într-un singur loc oportunități de terapii de recuperare, dezvoltare și integrare a copiilor cu nevoi speciale.  Evenimentul va avea loc la Brașov Business Park, fiind organizat de Asociația “Albert și Zâmbete”, în colaborare cu Consiliul Județean Brașov, Fundația Comunitară Brașov, Brașov Business Park, Kron-Tour Expo Fairs & Exhibitions și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

Proiectul Galeriei a fost inițiat de Asociația Albert și zâmbete, inspirat fiind din realitatea și provocările experienței personale din ultimii trei ani a familiei fondatoare, Csato Corina și Endre, alături de Albert, băiețelul lor cu diagnostic de Sindrom Down.

Motivați de viziunea unei societăți incluzive și conștienți de importanța accesului la informațiile despre alternative de recuperare, aceștia si-au propus să facă un pas către construirea unei imagini cât mai complete despre oportunitățile de terapii printr-un eveniment pozitiv și inspirational.

“Suntem încrezători că experiența și drumul nostru poate fi un plus de valoare pentru comunitate. Este vorba despre drumul pe care ni l-a deschis Albert, un drum al dezvoltării noastre ca părinții, pe care-l parcurgem împreună încercând să-i oferim mediul propice pentru a-și atinge maximul de potențial. Ne dorim ca oamenii care împărtășesc aceeași poveste, aceleași experiențe, să vina la Galeria Terapiilor nu doar pentru a se informa, ci și pentru a câștiga mai multă încredere și dorință de a valorifica potențialul copiilor lor cu nevoi speciale!” a declarat Endre Csato, tatăl lui Albert și Presedinte al Asociației Albert și Zâmbete.

În cadrul evenimentului vor fi organizate peste 35 de standuri la care va fi prezentată o paletă largă de terapii: psihoterapeuți, psihologi, kinetoterapeuți, specialiști în terapii pe tematici precum desen, activități cu cai sau câini, muzică, activități în apă sau patinaj, dar și asociații sau fundații cu programe de recuperare pentru copiii cu nevoi speciale.

De asemenea, în cele 2 zile de eveniment, vor avea lor o serie de conferințe cu speakeri de renume, din țară și străinătate, actori activi în domeniul copiilor cu nevoi speciale:

Bob Doman – National Association for Child Development (NACD) – prin Skype din Statele Unite ale Americii, Maria și Daniela Moșoiu  (Fundația Hospice Casa Speranței),  Mădălina Turza (Preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi), Daniela Bololoi (Asociația Help Autism), Regizorul Tedy Necula și Marta & Arianna Palmes (Spania).

Evenimentul se adresează atât celor 1.500 de familii înregistrate în județul Brașov cu diagnostic de copii cu nevoi speciale, în căutarea celor mai bune oportunități de recuperare și dezvoltare pentru ei, familiilor cu copii fără un diagnostic, dar în căutarea soluțiilor pentru “micile  probleme”, cât și celor care doresc să se informeze pentru prieteni sau sunt interesați de conferințele și workshop-urile conexe ale căror teme sunt general valabile pentru copii și meseria de părinte.

Continuarea acestui proiect va reprezenta tipărirea și distribuirea unui catalog al Galeriei Terapiilor, conținând atât prezentarea terapeuților, asociațiilor și specialiștilor prezenți la Galeria Terapiilor pentru copiii cu nevoi speciale, cât și informații utile, practice, pentru familiile aflate în astfel de situații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web