Parlamentar de Brașov

Gabriel Andronache: „Iată dovada! Cum distruge PSD, programatic, clasa de mijloc!”

În campania electorală din toamna anului 2016, PSD, parafrazând proverbul  românesc „lupul își schimbă părul dar năravul ba”, și-a acoperit capul cu o „piele de oaie peste părul său de lup”.Au spus că vor ajuta clasa mijloc să progreseze, promițând în special sprijin legislativ constând în facilități pentru micii întreprinzători, pentru profesioniști (persoanele fizice autorizate, asociațiile familiale) și pentru meseriile liberale.
Era doar o păcăleală pentru că, în fapt, programul de distrugere a clasei de mijloc este implementat de PSD, de 2 ani de zile. Din 2015, când Guvernul PSD – Ponta a început cu ziariștii…
Enumerăm mai jos dovada, în zece puncte, că totul a fost programat, scopul fiind, probabil, restaurarea unei economii socialiste în care statul contolează tot ce mișcă în economie iar românul trebuie să fie la îndemâna acestuia :
1. Interzicerea contractelor de drepturi de autor prin excluderea din Codul Fiscal (2015- Guvernul PSD Ponta) –  au fost vizați  în principal ziariștii;
2. Interzicerea contractelor civile prin excluderea din Codul Fiscal (2015-Guvernul PSD-Ponta) – au fost vizați liber profesioniștii;
3. Suprataxarea persoanelor fizice autorizate (2015-Guvernul PSD-Ponta,  când a dublat sarcina fiscală a P.F.A.) – au fost vizați aceiași liber profesioniști;
4. Aplicarea taxei pe gospodărie (2017 – propusă de Guvernul PSD-Grindeanu) –  viza taxarea familiei, celula de bază a societătii. Cei mai afectați ar fi fost membrii asociațiilor familiale dacă măsura era implementată;
5. Împovărarea angajatului prin mutarea în sarcina acestuia a întregii contribuții CAS+CASS (2017- propusă de Guvernul PSD-Grindeanu preluată de Guvernul PSD-Tudose), prin care probabil se va diminua câștigul net al angajaților din sectorul public și din cel privat cu 21% conform estimărilor noastre;
6. Naționalizarea pilon II pensii (2017 – propusă cu ocazia audierii miniștrilor din  Guvernul PSD-Tudose)-  sunt vizați toți tinerii care presteză o activitate în România, dar în special cei care desfășoară activități independente deoarece pilonul II de pensii era singura acumulare sigură de pensie a acestora.
7. Majorarea contribuțiilor CAS ȘI CASS la contractele part-time – (2017 – Guvernul PSD-Tudose) – vizați sunt aceiași tineri care prestează temporar o activitate pentru a acumula experiență profesională. Această măsură determină angajatorii să renunțe la locurile de muncă pentru care angajau personal part-time.
8. Aplicarea taxei de solidaritate – (2017 – propusă de Guvernul PSD-Grindeanu) – idee izvorâtă din mentalitatea egalitarist-comunistă a PSD, aflată în programul electoral al PSD; vizează descurajarea cetățenilor activi de a avea mai multe locuri de muncă și de a câștiga mai mulți bani. Câștigul cetățeanului, în gândirea PSD, trebuie să fie mic pentru ca acesta să ceară ajutoare de la stat. Dacă statul este „dady”  iar Guvernul este al PSD atunci cetățeanul aflat în dificultate va cere PSD… PSD va da ajutoare iar ulterior … PSD primește votul. Curat neconstituțional, monsieur!
9. Instituirea impozitului pe cifra de afaceri – ( 2017-propusă de Guvernul PSD – Tudose) va distruge orice mică afacere deoarece acestea se bazează pe volum mare de activitate și adaos comercial mic. Prin urmare statul va impune o dublă taxare, prin TVA și prin taxa pe cifra de afaceri, ceea ce realmente va distruge toate afacerile cetățenilor din clasa mijlocie;
10. Aplicarea dublei taxări a P.F.A. prin modificarea Codului Fiscal, (2017 – propusă de Guvernul PSD-Tudose) – în sensul mutării sarcinii fiscale din muncă numai asupra angajatului – vizate sunt  persoanele fizice autorizate(P.F.A.) care urmează a fi a asimilate angajatului. O ultimă și desăvârșită aberației fiscală pentru că persoana fizică autorizată nu poate fi propriul său angajat ci este un profesionist care prestează o activitate, în mod independent, pentru care are calificare certificată.
Năravul PSD este același din 1990, plătește pentru voturi și distruge clasa de mijloc. Stop joc, PSD! Schimbă-ți năravul pentru că altfel vei distruge țara!
Gabriel Andronache
Deputat PNL de Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web