Gabriel Andronache : ”Acțiunea PSD este o mârlănie politică”
Comunicatul PSD este o mârlănie politică. Le amintesc colegilor de la PSD, se pare că îi bântuie amnezia, că la Senat au lipsit de la prima dezbatere din Comisia pentru amenajarea teritoriului unde m-am bătut de unul singur cu colegii dânșilor, de la PSD, care foloseau aceleași argumente pentru respingerea proiectului. Am reușit să îi conving și s-a dat raport de adoptare. Însă colegii din PSD , „roși” de gelozie au votat cot la cot cu cei care au solicitat reîntoarcerea la Comisie a legii prelungindu-se dezbaterea cu cel puțin o săptămână. Considerând că este un incident izolat NU AM DAT COMUNICAT DE PRESĂ PENTRU A-I ACUZA pe cei din PSD CĂ SUNT ÎMPOTRIVA LEGII PRIVIND SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ.
”Mai mult după ce proiectul a ajuns la Camera Deputaților am solicitat discutarea în procedură de urgență a propunerii legislative la Comisia Juridică unde am propus adoptarea, în ciuda faptului că onor colegii de la PSD au modificat unilateral proiectul de lege, acesta fiind acum în afara celor consacrate, în proiectul inițial, prin consens politic. Din nou una vorbim și alta facem, stimați colegi de la PSD. În Comisia pentru agricultură doi colegi parlamentari și-au exprimat, izolat, opinia lor personală referitoare la involuții Insitutului de Cercetare și Dezvoltare a Cartofului. Votul lor este identic cu votul dat de colegi din PSD la Comisia pentru amenajarea teritoriului din Senatul României.
Grupul Parlamentar PNL din Camera Deputaților va vota pentru acest proiect de lege, aceasta fiind o decizie deja luată. Stimați colegi din PSD povestea cu drobul de sare vi se potrivește în totalitate. Lipsa dvs. de corectitudine mă dezamăgește…însă nu mă surprinde! ”, a spus Gabriel Andronache, deputat PNL.