Politic-Administrativ

Festivalul Gloria Domini – Brașovul Pascal

Agenția Metropolitană Brașov în parteneriat cu Primăria Brașov și Centrul Român de Muzică organizează în perioada 2 – 14 aprilie Festivalul Gloria Domini – Brașovul Pascal. Festivalul este la prima ediție și își propune să poziționeze cultura brașoveană și nu numai pe coordonatele evenimentelor culturale specifice atât vieții religioase cât și laice.

Festivalul Gloria Domini – Brașovul Pascal. se fundamentează pe manifestarea multicultuiralității brașovene, fenomen care a caracterizat viața comunității timp de aproape 800 de ani. Mai mult, evenimentul dorește să sublinieze și complexitatea confesională a Brașovului și a Zonei Metropolitane, unul dintre obiectivele principale fiind acela de promovare a valorilor și principiilor fiecărei comunități în parte.

În acest context, Agenția Metropolitană Brașov alături de partenerii săi dorește realizarea unor evenimente extinse, care să promoveze tradițiile religioase și culturale ale tuturor comunităților confesionale. În acest fel, este un prilej ca fiecare comunitate culturală sau confesională să le cunoască pe celelalte, rolul tuturor instituțiilor fiind unul centrat pe educarea publicului larg.

Slujbe ecumenice, concerte de orgă, proiecții de filme documentare, vernisaje, expoziții de icoane, ateliere de încondeiat ouă și ceramică, recitaluri corale, spectacole la Filarmonica Brașov sunt evenimentele pregătite pentru brașoveni cu ocazia acestui Festival. Pentru dezvoltarea de noi audiențe și facilitarea accesului la cultură pentru brașoveni, unele dintre evenimente sunt cu intrare liberă, iar pentru altele, biletele de intrare sunt modice.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web