Fabrica de graffiti (FOTO)
Înființată în 1879, Rafinăria Brașov (fosta „Fabrică de petrol”, spre final „Rafinăria Lubrifin”) a cunoscut gloria și decăderea în peste un secol și jumătate de existență. Investitori și proprietari români, maghiari, germani, olandezi și americani. Rasă de pe fața pământului de bombardamentele aeriene din primul și al doilea Război Mondial, refăcută de fiecare dată. Naționalizată, sovietizată. În mijlocul orașului, cu linii complexe de producție, anexe, blocuri pentru angajați, era un pol important în economia și dinamica orașului. În jur, cu timpul, cartiere de locuințe. Doar că, începând cu 2009, normele de poluare au impus mutarea rafinăriei în afara orașului.
Se pare că am prins ultimul tren cu rafinăria. În 2009, la scurt timp după episodul Dârste-Săcele, am găsit pe net o referință la „Fabrica de graffiti”, în incinta fostei rafinării, în curs de demolare. Am dat o fugă la fața locului, echipat cu bocanci și aparat foto. Am trecut de porți ca vodă prin lobodă, am parcat mașina lângă o hală pe jumătate dărâmată, nu departe de utilajele grele.
N-am știut că acesta va fi examenul de titularizare „Vânător de Graffiti”. Am învățat rapid ce înseamnă corespondent de război. Băltoace de motorină. Mormane instabile de cărămizi. Zone minate cu sticlă spartă. Fier-beton contorsionat. Ziduri crăpate, fisurate, înclinate. Clădiri devastate. Canale fără capac. Urme de boschetari. Urme de animale. Doze de bere, pachete de țigări, cauciucuri arse. Un perimetru vast, gri, trist. Cu siguranță nu era loc de promenadă 😊
Dar perseverența mi-a fost răsplătită! Am luat cu asalt puținele clădiri rămase. Au apărut culorile. Desene stângace. Desene abstracte. Taguri. Bubble letters. Blocks. Am urcat scări, am coborât în garaje prost luminate. Am descoperit piese tot mai reușite. Pozam la foc continuu, schimbam cardurile, schimbam bateriile.
Timpul a zurat ca vântul.
*
Am revenit peste câteva zile. De data aceasta porțile erau încuiate, păzite cu strășnicie de agenții de pază. Am evaluat situația, am găsit o spărtură în gard, am trecut “granița”, pompând adrenalină în părțile esențiale. Spre surprinderea mea, tot răul era spre bine. Gardul de beton, anost la exterior, ascundea o bijuterie de cealaltă parte. Poate printre cele mai reușite lucrări de streetart descoperite de mine în Brașov!
Nu exagerez dacă spun că era o operă de artă. Având clipele numărate, mi-aș fi dorit ca acele plăci de beton să poată fi transportate în altă parte. Poate la un muzeu?
Adrian Tatu letterspixelsvibrations.wordpress.com