Evoluţia spre o clasă de mijloc consolidată, trece prin salarii mai mari
Partidul Social-Democrat demonstrează, dincolo de temerile exprimate izolat în ultimele luni, că aplică în mod corect şi transparent Programul de Guvernare. Acesta este documentul în care au crezut românii atunci când au votat în decembrie 2016. De aceea e nevoie de clarificarea unor aspecte, de exemplu cu privire la proiectul Legii salarizării unitare, sau a salarizării personalului plătit din fonduri publice.
„Se pleacă în acest moment de la o situaţie atipică, perpetuată şi complicată în mai mulţi ani. 15% din populație câștigă 85% din venituri, iar 85% din populație îşi împarte 15% din venituri. Trebuie făcută o reaşezare în domeniu, lucru care s-ar putea să nu convină tuturor. Dar trebuie respectate nişte principii, care se regăsesc în acest proiect. Primul este al egalității, pentru că la funcții egale, studii egale și muncă egală, se va plăti un salariu egal. Se respectă şi principiul ierarhizării, acela că salariul șefului va fi fi mai mare decât al subordonatului, salariul pentru funcții de studii superioare trebuie să fie mai mare decât cel cu studii medii (pentru aceeași vechime și gradație), iar cele pentru funcții de conducere trebuie să fie mai mari decât cele de execuție. Nu în ultimul rând, vorbim de unitate, pentru că toate salariile se regăsesc înntr-o singură lege. Acest deziderat este mai vechi, însă numai PSD are curajul să-l transpună în realitate, cu toate criticile”, declară deputatul PSD Viorel Chiriac.
Salariile din sistemul bugetar vor putea fi comparate clar, după o aşezare într-o grilă care respectă principiile enumerate mai sus. Cel mai mare salariu din sistemul bugetar care va aparține președintelui României, şi va fi de 12 ori mai mare decât salariul minim pe economie. Raportul din prezent este de 1 la15.
Din 2023, toate salariile din sistemul bugetar se vor raporta la salariul minim pe economie. Prin urmare, o creștere a salariului minim va implica o creștere proporțională pentru toate salariile din sistemul public. Dar pentru alinierea salariilor la ierarhia stabilită va mai fi nevoie de încă doi ani (până în 2022 inclusiv), în care alocarea pentru creșterea salariilor va ajunge, de la 32 de miliarde lei (în decembrie 2016), la 58 miliarde.
Există o categorie care va beneficia de trecerea la nivelul salariului din 2022, încă din ianuarie 2018. Angajaţii din Sănătate, adică medicii și personalul mediu vor avea salarii normale, comparabile cu cele ale unor colegi din state vestice. Este respectat în acest fel angajamentul PSD din campania electorală, de a stopa exodul medicilor și asistentelor din țară. Statul nu va mai pierde 100 de milioane de euro pe an, banii echivalenți pentru pregătirea profesională a medicilor care pleacă anual din România. Pacienții nu vor mai avea preocuparea că li se va cere sau că trebuie să ofere atenţii înainte de a fi trataţi.
„Evoluţia spre o clasă de mijloc consolidată, trece prin salarii mai mari, meritate. Dacă munca este evaluată corect şi plătită la valoarea ei, atunci şi cel care o prestează va fi stimulat să fie mai bun în ceea ce face. Aşa vom ajunge şi la contribuabili mai mulţumiţi de ceea ce fac bugetarii pentru ei. De aceea îmi e greu să îi înţeleg pe cei care, după ce au participat la dezbaterile preliminare publicării proiectului de lege trec dincolo de critică. În loc să aştepte şi dezbaterea parlamentară, în timpul căreia pot formula din nou amendamente, în loc să discute cu deputaţii şi senatorii aleşi, ameninţă direct cu acţiuni de protest. Nu aceasta este calea pe care o propune PSD, care arată că procesul legislativ din Parlamentar e public în toate etapele lui. Doritorii pot adresa, online sau prin adrese scrise, diversele puncte de vedere în atenția comisiilor parlamentare”, subliniază parlamentarul braşovean.
„Îngrijorările” celor care ar vrea să vadă România în procedură de deficit excesiv, nu au o bază reală. Sursele de finanţare pentru a aplica această corectare a modului de salarizare sunt bine precizate. 17,5 miliarde de lei, în care sunt incluse şi mărirea pensiilor vor fi realizaţi nu doar din creşteri ale contribuţiilor care vor rămâne la buget sau creştere a consumului, ci şi din crearea a 200.000 de locuri de muncă noi, reducerea muncii la negru, sau creşterea salariilor din mediul privat.
Cei care se joacă cu perspectiva sancţiunilor Comisiei Europene trebuie să ştie că ele ar putea ajunge până la a suspenda plăţile pentru proiecte din fonduri europene.
Biroul de presă al PSD Braşov