National

Europarlamentarul PSD Răzvan Popa: Grupul S&D din Parlamentul European se bate pentru finanțarea programelor care aduc locuri de muncă și creștere economică

Grupul social-democrat (S&D) a negociat cu succes în Parlamentul European un acord privind pachetul bugetar 2018, acord ce a fost urmat în mare măsură si de celelalte grupuri politice, anunță eurodeputatul PSD Răzvan Popa.

Conform parlamentarului european, în urma discuțiilor din Comisia de Bugete a Parlamentului European, prin acest acord se vor asigura în continuare resursele adecvate pentru finanțarea Politicii de Coeziune, dar și, punctual, a unor programe foarte importante așa cum sunt Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YES), Orizont 2020 și Facilitatea „Conectarea Europei” (CEF).

”În Comisia de Bugete s-au votat creșteri considerabile față de propunerile Comisiei Europene, în principal pentru compensarea integrală a reducerilor rezultate din finanțarea Fondului European pentru Investiții Strategice (EFSI), a noului Corp European de Solidaritate (ESC), a Fondului european pentru dezvoltare durabilă (EFSD), precum și pentru a asigura resurse suplimentare necesare pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YES).

Grupul S&D a reușit să obțină o majoritate largă pentru a compensa pe deplin reducerile din acordul EFSI privind cele două programe importante, Orizont 2020 și Facilitatea „Conectarea Europei”. Acest lucru este în concordanță cu angajamentul Parlamentului European dat de negocierile EFSI, care urmărește să minimizeze impactul asupra programelor menționate, în cadrul procedurii bugetare anuale.

De asemenea, în urma negocierilor din comitetul de conciliere cu Parlamentul European, Bugetul pentru anul 2018 va include plăți în suma de 46,5 miliarde euro pentru finanțarea politicii de coeziune. Parlamentul a votat și o creștere a secțiunii 1 din Bugetul pe 2018, dedicată competitivității, creării de locuri de muncă și generării de creștere economică

Nu în ultimul rând, țin să menționez că Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor va beneficia, de asemenea, de un buget mărit cu 350 milioane €” a declarat eurodeputatul PSD Răzvan Popa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web