InformațiiPolitic-Administrativ

Elena Udrea si Ioana Basescu trimise in judecata in dosarul campaniei prezidentiale din 2009

Nume grele de pe scena politica au fost trimise in judecata in dosarul campaniei prezidentiale din 2009.  Astfel, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților

UDREA ELENA GABRIELA, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, persoană implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

  • instigare la luare de mită (2 fapte)
  • spălare a banilor (5 fapte)

          NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită,

TARHON VICTOR, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

          BĂSESCU  IOANA, notar public, fiica președintelui României în funcție la acel moment, pentru săvârșirea infracțiunilor de

instigare la delapidare

-instigare la spălarea banilor (2 fapte),

          WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, pentru săvârşirea infracțiunii de delapidare,

 

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

          ANDRONIC DAN – CĂTĂLIN, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

mărturie mincinoasă,

favorizarea făptuitorului,

 

În rechizitoriul întocmit,  procurorii au reținut  următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate  cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.

Concret,

1.În perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata Udrea Elena Gabriela, care îndeplinea funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, l-a determinat pe inculpatul Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului, să ceară și să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăți comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plății unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare.

Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorități locale finanțate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile și telegondole, în cadrul programului “Schi in România”.

În cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societățile comerciale depindea de deciziile ministrului care stabilea prioritatea plăților. În condițiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare și existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societățile care executau lucrări depindeau de deciziile inculpatei Udrea Elena Gabriela. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăților, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare.

Astfel, Udrea Elena Gabriela i-a indicat inculpatului Nastasia Gheorghe atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul  societății comerciale în schimbul asigurării finanțării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât și denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei).

În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranșe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deși societățile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie națională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale.

În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidați.

2.În aceeași perioadă (octombrie – noiembrie 2009), inculpata Udrea Elena Gabriela l-a determinat pe inculpatul Tarhon Victor, președintele Consiliului Județean Tulcea, să pretindă și să primească de la reprezentantul unei alte societăți comerciale (om de afaceri) suma de 691.029,63 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte și efectuarea la timp a plăților. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea mai multe contracte finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei.

Nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfășurate în favoarea aceluiași candidat.

  1. În luna decembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana, fiica președintelui României în funcție la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an.

În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a și intermediat încheierea tranzacției.

În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans.

Și de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi și nu mai achiziționase niciodată publicitate de asemenea valoare).

Mai mult, firma “prestatoare” nu desfășurase anterior acestui moment activități comerciale semnificative și nu avea experiență relevantă în domeniul publicității.

La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.

Între cele două societăți nu au existat în realitate nici un fel de operațiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracționale a banilor proveniți din prejudicierea societății de stat reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan.

În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obținută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana și Francesco Giovanni – Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba și a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

  1. La data de 1 iulie 2009, inculpatul Francesco Giovanni – Mario, acționând în calitate de administrator și unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală și punerea la dispoziție de echipamente și aparatură audio-video.

Conform contractului, în schimbul acestor servicii societatea administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile și taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declarațiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).

La instigarea inculpatei Băsescu Ioana, suma astfel obținută a fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni – Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 pentru alegerea președintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienței infracționale a banilor.

În perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana l-a determinat pe inculpatul Francesco Giovanni – Mario să realizeze operațiuni fictive prin care suma de 735.098 lei provenită din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a fost transferată către trei firme, pentru a achita servicii prestate în cadrul campaniei electorale în favoarea unui candidat la alegerile prezidențiale. Transferurile au fost intermediate de către Udrea Elena Gabriela și Băsescu Ioana, care i-au comunicat lui Francesco Giovanni – Mario datele societăților către care urmau să fie efectuate plățile.

  1. În plus, în perioada octombrie – noiembrie 2009, inculpata UDREA Elena Gabriela a folosit suma totală de 305.118 lei în numerar, provenită din infracțiuni de corupție, pentru plata unor servicii de publicitate electorală, prin intermediul unor contracte fictive încheiate de persoane interpuse care nu au beneficiat în realitate de serviciile prestate.
  2. La data de 22.09.2016, fiind audiat ca martor în prezentul dosar, inculpatul ANDRONIC Dan Cătălin a făcut mai multe afirmații nereale cu privire la împrejurările esențiale ale cauzei, prin care a urmărit să îngreuneze tragerea la răspundere penală a inculpatelor Udrea Elena Gabriela și Băsescu Ioana.

            Astfel, inculpatul a susținut că suma de 668.304 lei primită în lunile noiembrie – decembrie 2009 de la două societăți administrate de Francesco Giovanni – Mario reprezintă prețul unor servicii de consultanță fără legătură cu campania electorală, că aceste servicii nu s-au mai prestat, dar că nu a putut restitui sumele încasate deoarece nu a reușit să îl mai contacteze pe Francesco Giovanni – Mario. De asemenea, a susținut că Udrea Elena Gabriela și Băsescu Ioana nu au avut nicio implicare în realizarea acestor plăți și că, pe parcursul cercetărilor, nu a avut nicio discuție cu acestea.

Din probele administrate rezultă însă că cele două contracte au un caracter fictiv, iar transferurile au fost realizate la cererea lui Udrea Elena Gabriela și Băsescu Ioana pentru plata serviciilor de consultanță politică prestate candidatului de către Andronic Dan Cătălin și de o societate străină, iar după declanșarea cercetărilor Andronic Dan Cătălin a transmis copia unui contract către Băsescu Ioana, prin intermediul lui Udrea Elena Gabriela, pentru a fi folosit în fața autorităților.

Societățile administrate de Francesco Giovanni – Mario nu aveau angajați, cifra de afaceri și obiectul de activitate nu implicau achiziția de servicii de consultanță, iar asociații și administratorul nu îl cunoșteau pe Andronic Dan Cătălin. Totodată, după încasarea banilor, Andronic Dan Cătălin a transferat către societatea străină de consultanță suma de 125.000 USD, reprezentând comision de succes pentru câștigarea alegerilor.

 

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra:

bunurilor aflate în proprietatea inculpatei Udrea Elena Gabriela, până la concurența sumei de 1.609.893,63 lei

– asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatei Băsescu Ioana,  până la concurența sumei de 119.000 lei.

– asupra bunurilor aflate în proprietatea inculpatului Francesco Giovanni – Mario, până la concurența sumei de 100.000 lei în vederea confiscării speciale raportat la infracțiunea de spălarea banilor și până la concurența sumei de 735.098 lei, raportat la evaziune fiscală, în vederea reparării pagubei

 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

Față de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, om de afaceri, cercetat pentru infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani (2 fapte) s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web