Doua accidente pe DN13 in doar 7 ore. O femeie de 66 de ani a fost transportata la spital
La data de 16 august a.c., în jurul orelor 10.50, un bărbat de 39 ani, care a condus un autoturism pe DN 13, dinspre Brașov spre Feldioara, nu a adaptat viteza în condițiile unui trafic intens, a frânat brusc pentru a evita coliziunea cu autoturismul care circula în fața sa, a pierdut controlul asupra direcție de deplasare, a pătruns pe acostamentul neconsolidat din dreapta sensului de mers după care a revenit pe partea carosabilă și s-a oprit perpendicular pe sensul opus de mers unde a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar dinspre Feldioara spre Brașov, condus de un bărbat de 68 ani.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere de 66 de ani din autoturismul condus de bărbatul de 68 ani. Aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vedere acordării de îngrijiri medicale.Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în care continuă verificările, sub coordonarea unității de parchet competente.
La data de 16 august a.c., în jurul orelor 17.35, un bărbat de 21 de ani, a condus un autoturism pe DN 13, dinspre Brașov spre Rupea iar la km. 42 + 200 m., într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț din dreapta sensului de deplasare. Conducătorul auto a refuzat transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate. La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolul în aerul expirat, rezultatul a fost 0. Bărbatul a fost sancționat contravențional și a fost eliberată autorizație de reparație pentru autoturismul avariat.