Site icon Transilvania 365

DNA a descins în țară la instituțiile unde sunt suspiciuni de angajări fictive. Ce se întâmplă la Brașov

DNA a dat iama în instituțiile de stat unde sunt suspiciuni de angajări fictive, unde nepotismul și funcțiile primite pe linie de partid au devenit sport național. Unul din orașele luate la puricat de către DNA este Iași. Vizate au fost câteva primării, dar și Apele Române. Și la Brașov presa a tot semnalat astfel de cazuri, au prezentat pe larg ”pepinierele” de posturi călduțe la stat, dar, până în prezent, nu s-a făcut nimic în acest sens.

Una din instituțiile aduse în discuție chiar de către Transilvania365 este DGASPC Brașov, acolo unde, în câteva luni, mai mulți politicieni au susținut ”concursuri” doar pentru a deveni funcționari, pentru ca ulterior să fie transferați sau detașați pe alte funcții bine plătite. Suspiciuni sunt clar având în vedere că scopul a fost de fapt transferul la alte instituții, nicidecum nu era vizat postul pentru care s-a organizat concursul. De altfel, presa locală a tot scris și despre persoana care ”organiza” aceste combinații cu iz de ilegalitate, fiind un politician cu funcție care, în prezent, se află în arest. Nepotismul și suspiciunile legate de concursuri au fost prezentate și de către asociația ASUM din Brașov.

Exit mobile version