Cum se sărbătorea în trecut Ziua Femeii
Pentru că astăzi sărbătorim ziua internațională a femeii și a mamei, am spune noi, dorim să vă spicuim câteva rânduri din cotidianul „Gazeta Transilvaniei” din mai 1919. Avem articole și poezii și din ultimul an din comunismul din România despre ziua femeii reflectate în paginile ziarului „Drum nou” din martie 1989. Binențeles că în acest ziar din perioada comunistă, mai ales în perioada dictaturii ceuașiste avem ode aduse Elenei Ceaușescu, dar și femeilor din producția industrială a orașului Brașov.
Iată cîteva articole din „Gazeta Transilvaniei” din 1919 cu titluri sugestive. „Ocrotirea femeei române” sau din mai 1919, „Ocrotirea tărancei noastre” sau „Șezătoare feministă”. Avem și un articole despre „Prima femeie avocat din România”- vara anului 1919. Sunt anii de după Marele Război când mișcarea feministă, începută încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea are un nou avânt. Pe plan local, la Brașov, Reuniunea Femeilor Române, în frunte cu Maria Baiulescu are numeroase manifestări, șezători, ședințe, acțiuni filantropice, dar și de educație în rândul femeilor din mediul rural și lupta pentru egalitatea în drepturi cu bărbații.
Iată un citat din anul 1919: „E menirea surorilor de ocrotire să facă pe sate, între țărănce apostolatul îngrijirii nașterilor”. Aceste surori să se apropie afabil și familiar de țăranca română, să-i dea sfaturile luminoare, s-o scoată din ignoranța în care trăiește, să-i înlăture superstițile sărăcăcioase, să-i completeze cunoștințele defectuoase, să-i dea ajutorul necesar”.
Peste aproximativ 70 de ani de la relatările Gazetei, iată, avem la sfârșitul comunismului în România, un ziar „Drum nou”, în care femeia este admirată și sărbătorită pe 8 martie în fiecare an. Realitatea , mai ales cele legate de avort și alte drepturi o știm cu țoții. În ziarul „Drum nou” din 8 martie 1989 avem exemple și fotografii cu femei muncitoare în fabricile brașovene, dar și ode și poezii adresate savantului de renume mondial, eminența cenușie și soția dictatorului, Elena Ceaușescu. Aceste articole și poezii de omagiere a dictatoarei nu mai au nici un comentariu din partea noastră. Aceasta era situația după 50 de ani de comunism și mai ales după declanșarea cultului personalității Ceaușeștilor începînd cu anii 70 ai secolului XX.
Chiar și Ziua Internațională a Femeii a fost aservită partidului și soției dictatorului.
Șef serviciu Istorie și Literatură- Muzeul „Casa Mureșenilor”, Ovidiu Savu