Cum își permite un ambasador american să se implice în politica internă a României, iar mămăligarii din fruntea țării să nu reacționeze deloc
România este tratată de unii reprezentanți ai SUA ca un stat anexat, o colonie. Drept dovadă este ieșirea în decor a ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman. Așa zisul ambasador al Statelor Unite în București a declarat joi, că alegerile locale din 27 septembrie au mărit distanța între poporul român și „baronii-tâlhari” roşii care au manipulat legea pentru a-şi umple buzunarele. El a ținut apoi să-i laude pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Ludovic Orban, liderul PNL. Probabil că ambasadorul habar nu are că dacă cineva și-a umplut buzunarele, atunci sigur printre ei se numără și politicienii PNL care fac parte din această gașcă ce conduce România de 30 de ani, nu doar unele partide, ci toate sunt părtașe. Să nu uităm de penalii de la PNL și să nu îi amintim doar pe cei din PSD. E destul să caute pe google și va descoperi imediat și tunurile pedeliștilor vopsiți în liberali. Doar că americanii au ochi într-o singură direcție, pentru că își urmăresc clar interesele. Nu degeaba România cumpără armament și multe altele. Dacă și-au găsit guvernanți ascultători precum sunt câinii la un stăpân, normal că își laudă ”haita”.
Cât despre acest individ cu apucături de stăpân de sclavi, dacă România ar avea politicieni în fruntea Guvernului, a Parlamentului și un Președinte, atunci cineva ar reacționa imediat. Nimeni nu are voie să se implice în politica internă a statului român, indiferent că vorbim de nemți, americani sau francezi. Aici în țară noi decidem (sau așa ar trebui) ce trebuie să facem, nu alții. Americanul să-și dea cu părerea despre țara lui. Poate povestește românilor ce siguranță au americanii pe străzi, în școli, poate spune cum intră minori în școli și își împușcă zeci de colegi, acolo, în țara democrată, cea a tuturor posibilităților. Și vin acești indivizi în România să ne dea lecții de politică…
Cristi FLOREA