De ultimă orăFără categorie

Cum a intrat in jocul „Balena Albastra” tanara din Codlea?

DGASPC Brasov a intrat pe fir in cazul controversatului joc „Balena Albastra”.  Reprezentantii institutiei atrag atentia parintilor asupra pericolului utilizarii internetului de catre copii fara supraveghere.

„România este tulburată, de câteva zile, de un „joc“ neobișnuit, inventat de un rus, care se presupune că a dus până acum la moartea a 130 de copii. „Balena Albastră“ este jocul în care, se spune, fără însă ca acest lucru să fie o certitudine, câștigi doar dacă te sinucizi. Prima presupusă „victimă“ din România a acestui joc malefic a fost un băiat din Codlea, urmat de cinci elevi de la Iași și, recent, de o copilă de 13 ani din Timișoara.

De ce intră copiii și tinerii în acest joc? În primul rând, din curiozitate. Curiozitate care a împins-o și pe o tânără de 19 ani, instituționalizată la Complexul de Servicii „Măgura“ Codlea, să acceseze „Balena Albastră“. Tânăra susține că a primit, cu această ocazie, pe telefonul mobil, un cod de acces, urmat de o hartă cu locația ei și o îndrumare spre o anumită stradă din localitate, unde ar fi fost în siguranță. În acel moment, fata s-a speriat, și-a deconectat telefonul și a anunțat conducerea centrului, care la rândul său a sesizat secția de poliție din localitate, care a demarat cercetări în acest caz.

Conducerea DGASPC Brașov a transmis tuturor șefilor de centre din subordine o informare cu privire la pericolele la care se supun copiii care accesează din curiozitate acest joc, precum și solicitarea ca personalul de specialitate din subordine să consilieze copiii din centre și să îi facă să conștientizeze pericolul la care se expun intrând în acest joc.

Totodată, DGASPC Brașov atrage atenția părinților și persoanelor care au în îngrijire copii și tineri asupra riscurilor la care sunt supuși copiii care accesează „la liber“ internetul, fiind la doar câteva click-uri distanță de niște zone obscure sau de niște potențiali infractori. Pentru a evita aceste lucruri, părinții ar trebui să le explice minorilor că internetul nu este doar un loc de joacă și că nu au voie să vorbească cu străini, să limiteze accesul la jocurile în rețea și, cel mai important, să îi învețe pe aceștia să le spună de fiecare dată tot ce se întâmplă, atunci când au temeri, frici sau nu înțeleg ceva” se arata in comunicatul DGASPC Brasov.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web