Turism-Utile

CONCERT CU CASA ÎNCHISĂ LA FILARMONICA BRAȘOV!

DAN GRIGORE  – 60 DE ANI DE ACTIVITATE ARTISTICĂ

Concertul Simfonic Extraordinar de Joi, 21 iunie a.c., de la oa 19.00 organizat de Filarmonica Brașov la Sala Patria, se va desfășura cu Casa Închisă!

După 15 ani, celebrul pianist roman Dan Grigore revine la Brașov pentru a sărbători prin muzică, alături de Orchestra Simfonică brașoveană, cei 60 de ani de activitate artistică.

Acesta va interpreta cunoscuta lucrare a lui L. Van Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră op. 73, IMPERIALUL. Alături de această lucare, în concert se vor mai audia și Uvertura la baletul  Creaturile lui Prometeu” tot de L. Van Beethoven, lucrarea de început a concertului, și Suita de balet Lacul lebedelor”, op. 20 de P. I. Ceaikovski, lucrare aleasă în memoria celor 125 de ani de la moartea compozitorului.

„Este un concert mult așteptat de publicul brașovean, atât Dan Grigore, cât și dirijorul concertului, maestrul francez de origine rusă, Misha Katz, fiind îndrăgiți de publicul nostru. Ne bucurăm sa vedem că există dorință către muzica de calitate, și de asemenea, faptul că biletele s-au vândut în câteva zile de la data la care au fost puse în vânzare este impresionant. Mulțumim publicului nostru, mulțumim tuturor celor care ne calcă pragul. Prin ei, prietenii muzicii, precum și cu susținerea autorităților și a partenerilor noștri, ecourile muzicii se fac auzite dincolo de scenă. ”

Alexandra Grancea,

PR Filarmonica Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web