CNAIR a semnat contractul pentru „Completare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru Autostrada Brașov – Făgăraș”
CNAIR a semnat contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesare construcției autostrăzii Brașov – Făgăraș
„Luni, 23.08.2021, CNAIR. a semnat contractul pentru „Completare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru „Autostrada Brașov – Făgăraș”, cu ofertantul declarat câștigător ASOCIEREA SEARCH CORPORATION S.R.L. – PROTELCO S.A. – LIKE CONSULTING S.R.L. – MEGA MUHENDISLIK MUSAVIRLIK A.S. (MEGA ENGINEERING CONSULTING INC.).
Valoarea contractului este de 18.174.952,71 lei fără TVA,
Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.
«Acest sector de autostradă, împreună cu sectorul Sibiu – Făgăraș ce urmează a fi promovat la licitație pentru Proiectare și Execuție de Lucrări, va asigura conexiunea Autostrăzilor Ploiești – Brașov și Brașov – Bacău cu autostrada A1, respectiv coridorul IV paneuropean. .Asistența tehnică a fost și ea cuprinsă în contract. Noi, CNAIR, am luat deja legătura cu autoritățile publice locale pentru a ne confirma amplasamentul și investițiile din zonă pentru a le pune la dispoziția Prestatorului. De asemenea, vom pune la dispoziție toate informațiile pe care le deținem în acest moment, oferindu-le o documentație solidă.», a declarat Mariana Ioniță, director general CNAIR.” , s-a menționat pe pagina de facebook: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov