Cetatean filipinez, talharit la iesirea din club
La data de 18 septembrie a.c., în jurul orelor 13.00, Poliția municipiului Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că, în jurul orelor 04.30, persoane necunoscute au deposedat un cetățean filipinez de un telefon mobil.
Cercetările întreprinse au relevat faptul că, în timp ce victima ieșea dintr-un club, unul dintre făptuitori a simulat că îl îmbrățișează, moment în care i-a sustras din buzunarul exterior al pantalonului telefonul mobil.
În urma verificărilor efectuate, în colaborare cu structurile de investigații criminale din județul Călărași și municipiul București, polițiștii au identificat cei trei făptuitori, cu vârste cuprinse între 19 și 26 ani, aceștia având domiciliul pe raza unităților administrativ-teritoriale menționate.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În data de 28.09.2017, pe numele celor trei suspecți au fost emise mandate de aducere, puse în aplicare de polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale din municipiului București și județul Călărași.
După audiere, cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Judecătoriei Brașov cu propunere corespunzătoare.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale a suspecților.