Cel mai bun student Erasmus+, premiat la Universitatea Transilvania
Anual, peste 200 de studenți ai Universității Transilvania din Brașov beneficiază de mobilități în cadrul programului Erasmus+, pentru a studia la universități din întreaga lume sau pentru a realiza stagii de practică la companii din Europa. În anul 2017, marcând cei 20 de ani de când programul Erasmus este implementat în România și în Universitatea Transilvania din Brașov, am lansat competiția „Premiul anului. Mobilitatea Erasmus+”, în cadrul căreia premiem cel mai bun student Erasmus+.
Toți tinerii care au realizat stagii de studiu sau practică în străinătate au fost invitați să-și descrie experiențele printr-un eseu iar 18 dintre ei au concurat pentru acest premiu.
Fiecare student și-a descris experiențele ca fiind unice și cu un impact major asupra dezvoltării lor profesionale și personale, astfel că decizia juriului nu a fost deloc una ușoară.
Câștigătoare a fost desemnată o doctorandă de la Facultatea de Știința și ingineria materialelor – Ioana Ghiuță, care a studiat timp de cinci luni în Israel, la Ben-Gurion University of the Negev.
„Despre profesorii și colegii de la universitate pot spune doar atât: imaginați-vă că vă desfășurați zilnic activitatea într-o echipă unde toți sunt prieteni, motiv pentru care și integrarea mea a decurs ușor și cordial. Același lucru îl pot spune despre toți cei implicați în procesul de acomodare. În ceea ce privește partea experimentală, faptul că am beneficiat și de o colaborare cu Spitalul Universitar Soroka (aparținând Universității Ben-Gurion din Negev), m-a ajutat să obțin rezultate deosebite”, a scris Ioana în eseul de prezentare a mobilității Erasmus+.
Pentru că toți participanții la competiție au demobnstrat o activitate valoroasă, eseurile lor au fost incluse într-o broșură special creată pentru studenți, cu titlul „De la student la student+”. Astfel, Universitatea Transilvania din Brașov își apreciază studenții cu rezultate deosebite și speră ca mărturiile lor să îi inspire și să îi încurajeze și pe alții să aplice pentru o experiență Erasmus+.
Festivitatea de premiere va avea loc marți, 19 decembrie, la Aula Universității, în cadrul evenimentului „International students cultural night out”, în prezența studenților internaționali care studiază la Universitatea Transilvania din Brașov. Câștigătoarea va primi un trofeu de cristal și alte premii surpriză.
Întreaga seară va fi dedicată experiențelor internaționale și diversității culturale.
Anul acesta Universitatea Transilvania din Brașov sărbătorește 20 de ani de la lansarea programului Erasmus și implementarea sa în instituția noastră.