Ce spune primarul Rareș Rădăcină despre proiectele comunei Bran
Rareș Rădăcină, primar Bran ”Primăria Bran este una dintre beneficiarele PNDL cu un proiect aprobat la finanțare de 22,42 milioane, pentru realizarea rețelei de canalizare la nivelul localității, inclusiv modernizarea staţiei de epurare. Tot la capitolul canalizare, avem extinderea reţelei de canalizare şi înlocuirea conductei de apă în Satul Poarta prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, de 1,6 milioane euro. Așteptăm avizul de mediu, s-ar putea ca de săptămâna viitoare să semnăm contractul de finanţare cu Alba Iulia, pentru cei 4 km rețea de apă și canalizare. Contractul prin PNDL este practic diferenţa pe Satul Şimon, Bran Centru, Satul Predeluţ şi modernizarea staţiei de epurare.
„La capitolul canalizare, am semnat cu CEC un contract de împrumut pe 10 anide 2 milioane de euro, tocmai pentru a putea susţine proiectele de canalizare. Dobânda este de 1,68%+ROBOR. Contractul a fost încheiat cu o clauză ca în momentul în care primim bani şi din alte finanţări, să putem folosi împrumutul şi pentru alte proiecte.
Mai avem un proiect de 1 milion de euro, depus pentru modernizare și asfaltare strada Poarta și strada Iancu Gonțea, prin PNDR.
Un alt proiect este cel de reabilitare energetică a sediului viitoarei primării. Am achiziționat fostul spital, cu o suprafaţă de 14 mii mp, cu 928 de mii de euro, în rate pe trei ani. Am depus un proiect prin Programul Operaţional Regional Măsura 3.2.1 de 1,1 milioane euro, aşteptăm să ni se ceară clarificări, dacă va fi cazul. Acolo vrem să mutăm Primăria, inclusiv Poliția Locală, Ambulanța, Pompierii.
Vom face tot acolo o parcare publică cu plată, de 300 de locuri pentru mașini și 15 pentru autocare, precum și o toaletă publică, dar şi locuri de parcare pentru Primărie. Nu am ajuns încă la costurile efective, dar avem o alocare inițială de 500 de mii de lei, pentru această investiţie. Acum turiștii parchează în parcări private
Preconizăm ca în doi ani să ne mutăm în noua clădire, care va avea subsol, parter, etaj și mansardă, va fi dotată cu lift interior.
Mai avem o realizare cu care ne putem mândri. Am încheiat un contract de comodat pe 20 de ani între Primăria Bran și Biserica Poarta în privinţa parcului central. Vrem să-l modernizăm cu fonduri europene, prin Grupul de Acţiune LOcală. Vom moderniza mobilierul urban, vegetația, pomii ornamentali, loc de joacă, totul va costa în jur de 70-80 de mii de euro.
La sfârşitul acestei luni expiră contractul privind Muzeul Național Bran. Nu știm încă poziția ministerului, proprietarii ne-au pus şi nouă în vedere că nu vor să mai prelungeqască contractul cu statul. Nici noi nu avem o relație foarte bună cu managerul acestui muzeu național, care refuză să deschidă toaletele publice. Am făcut sesizări la DSP, DSVSA, așteptăm un răspuns.
Guvernul tehnocrat, îl avea ca ministru al Culturii pe dl. Vlad Alexandrescu, care semnase, o minută.O parte din exponate ar fi urmat să fie preluate de Muzeul Județean de Istorie, o parte la Muzeul cetăţii Făgăraș, terenul trecea în domeniul comunei Bran, printr-o hotărâre de guvern. Când am fi dispus de o clădire în care să relocăm exponatele, am fi făcut acest lucru. După ce vom reloca primăria, în clădirea actuală ar putea fi găzduit muzeul.
Anul trecut Castelul Bran a fost vizitat de circa 1 milion de oameni, iar la Muzeul Național Bran de circa 14 mii de turiştii. Costurile de funcționare ale muzeului, care are în jur 32 de angajați, sunt de 1,5 milioane lei, iar încasările sunt de 100 de mii de lei. Noi am fi luat în calcul să preluăm muzeul, dar nu ne permitem să-l susţinem la aceste sume.
Dacă ministerul s-ar putea implica, eu cred că statul ar putea ajunge la o înțelegere cu proprietarii.
În mandatul meu am intabulat tot ce înseamnă platoul din fața Primăriei. Vom face o reorganizare a piațetei, dar după ce terenul va trece din domeniul public al statului, în cel public la comunei Bran. Vrem să creem spaţii comerciale, dar în anumite condiţii, la anumite standarde. Comercianţii plătesc acum doar o sumă infimă Primăriei, restul ar trebui să fie încasat de Muzeul Național Bran. Nici până în momentul de față acesta nu a încheiat contracte de închiriere cu cei de acolo, deși retrocedarea s-a făcut din 2015. Valoarea chiriilor între 2009-2012 era în jur de 1 milion de lei.
Branului îi lipsește un centru medical de urgență ca să fie stațiune de interes național. Avem patru echipaje ale Ambulanței care deservesc zona, un spațiu gazduit de comună, dar nu un centru medical.
Lipsește, de asemenea canalizarea, care va fi gata în 2020, cel târziu. Acest centru medical de urgență are nevoie de personal, medici și asistente. Am discutat cu primarii de la Moieciu, Fundata care ar fi de acord să susțină această investiție. În primăria veche am putea crea un centru de atracție care să aducă venituri la bugetul local.”