Turism-Utile

CARPATHIAN MTB EPIC 2017, gata de Start!

Timp de 4 zile, campioni din zece țări se vor lupta să cucerească Carpații! Adrenalina va atinge cote maxime în aceste zile, pe cărările sălbatice ale munților Carpați! Rideri de top din 10 țări și de pe două continente se pregătesc să concureze la prima ediție a CARPATHIAN MTB EPIC, eveniment organizat de ACS MPG și susținut de Banca Transilvania și Gatorade. În perioada 21-24 septembrie 2017, Complexul Cheile Grădiștei – Fundata, din județul Brașov, devine scena unui spectacol de ciclism montan de înaltă calitate. Wild, Rugged, EPIC.

 

Cicliștii se vor lupta să cucerească Carpații în această competiție ce se va desfășura în 3 etape, pe o distanță totală de 157 kilometri și cu o diferență de nivel de 5.750 metri. Numeroase provocări și probe tehnice îi vor aștepta pe traseele amenajate în Parcurile Naționale Bucegi și Piatra Craiului, cu priveliști spectaculoase. Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 21 septembrie a.c., la ora 10:00, când se vor putea ridica pachetele competiționale, iar totodată activități multiple vor fi accesibile riderilor și susținătorilor lor în cadrul Race Village, amenajat la Cheile Grădiștei – Fundata, o locație de nivel Olimpic. Apoi, la ora 16:30 se va da Startul în cursa opțională de calificare XCO, de 5 km, în urma căreia se va determina ordinea cicliștilor din prima zi de concurs, respectiv în Etapa 1.

 

Nivelul competiției este unul ridicat la această primă ediție a CARPATHIAN MTB EPIC, datorită prezenței mai multor campioni internaționali și naționali, printre aceștia numărându-se Frédéric Gombert – Franța, Janka Keseg Števková și Matej Ulik – Slovacia, Lutz Baumgärtel și Florian Schön – Germania, Łukasz Klimaszewski – Polonia, Márton Blazsó și Veronika Cseh – Ungaria, Aneliya Karagyozyan – Bulgaria, Krystyna Konvisarova – Ucraina și Maxim Ciumer – Republica Moldova. România va fi reprezentată la rândul său de o serie de cicliști deja cunoscuți în competițiile autohtone, dar și pe scena mondială: Lucian Logigan, Daniel Crista, Vlad Dascalu, Karina Bonta, Salome Bondor, Arpad Kelemen, Robert Dobai și Alexandru Stancu.

 

În zona de Start/Finish din cadrul Race Village acțiunea este deja în toi. Zeci de cicliști au început să sosească din diferite colțuri ale țării și de peste granițe, dornici să se bucure de frumusețile naturale oferite de această locație din inima munților României. La Start urmează să se alinieze cicliști profesioniști care concurează la nivel internațional, dar și rideri experimentați și aspiranți care vor să își testeze abilitățile la maximum.

 

Eforturile celor mai rapizi rideri de a cuceri Carpații, în cadrul acestei aventuri spectaculoase la CARPATHIAN MTB EPIC, vor fi răsplătite cu premii generoase în bani, în sumă de 12,540 euro, dar și în produse, valoarea totală ajungând la aproximativ 30.000 euro, precum și medalii cu design special. Câștigătorul acestei super competiții pe etape la categoria Elite, 19+ ani, va primi un premiu în bani, în sumă de 2.050 euro, și în produse oferite de Bosch, GoldNutrition, Gatorade, Banca Transilvania, World Class, precum și trofeul CARPATHIAN MTB EPIC 2017. La acestea se adaugă și premiile ce pot fi câștigate în urma fiecărei etape a concursului.

 

Fiecare persoană va avea ocazia să trăiască din plin emoțiile curselor alături de concurenți deoarece pe durata competiției vor fi efectuate transmisiuni în direct la posturile Pro X – Sport.ro, Dolce TV și TVR HD. Programul transmisiunilor TV și Live se regăsește pe pagina oficială a evenimentului – click aici. Informații în timp real și impresii “Live” din Race Village veți găsi urmărind paginile Facebook a competiției și Facebook Riders Club.

 

CARPATHIAN MTB EPIC este o competiție în 3 etape, full-service, de tipul „eat, sleep and ride”, aflată la prima ediție, ce provoacă riderii să parcurgă rute spectaculoase, desenate în Carpații Meridionali, în inima uneia dintre ultimele regiuni sălbatice ale Europei. Participanții au asigurate toate serviciile specifice competiției atât la Start/Finish, în Race Village, cât și pe traseu, la care se adaugă ore plăcute de relaxare și un program de divertisment excelent. O altă premieră este reprezentată de sistemul de monitorizare a cicliștilor. Fiecare ciclist participant la cursa 4-day Epic va avea un tracker, astfel că atât organizatorii, dar și invitații vor ști în orice moment unde se află sportivii. Toate detaliile despre acest eveniment și întreaga experiență oferită cicliștilor și susținătorilor lor se regăsesc pe pagina oficială: www.carpathianmtb.ro/ro/.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web