Ca la 26 de ani. S-a urcat la volan baut, cu permisul suspendat si a lovit alta masina
La data de 14.06 a.c., în jurul orei 23.35, un bărbat de 26 ani, a condus un autoturism pe str. 1 Decembrie, din municipiul Făgăraș, dinspre str. N. Bălcescu spre str. Gării iar în dreptul imobilului cu nr. 45, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism staționat pe partea carosabilă, în care se aflau conducătorul auto și un pasager.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a ocupanților autoturismului staționat care au fost transportați la Spitalul Municipal Făgăraș, în vederea acordări de îngrijiri medicale.
După impact, conducătorul auto de 26 de ani a părăsit locul accidentului, fiind identificat în jurul orelor 00.30, pe str. Aron Pumnul, în timp ce urca autoturismul avariat pe platforma unei autoutilitare.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Făgăraș au stabilit, în urma verificărilor, că tânărul de 26 de ani are dreptul de a conduce suspendat din data de 13.09.2016 iar la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, a rezulta o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Făgăraș unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauza a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.