Bugetarii isi vor primi salariile mai repede, inainte de minivacanta de Sfanta Maria
Vesti bune pentru bugetari. Acestia vor primi salariile mai repede, inainte de minivacanta de Sfanta Maria. Potrivit unui ordin al Ministerului Finanţelor publicat în Monitorul Oficial, bugetarii vor avea astfel acces mai repede la salarii. Acestia vor avea practic ce cheltui in zilele libere din perioada 12-15 august. Bugetarii din 20 de instituţii publice vor încasa lefurile până la finalul acestei săptămâni. Astfel, angajaţii din ministerele Afacerilor Externe, Dezvoltării Regionale, Apărării, Internelor, Muncii, Tineretului, Educaţiei, Sănăţii, Culturii, Cercetării şi Românilor de Pretutindeni, alături de angajaţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), ai Academiei Române, ANSVSA şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor primi salariile aferente lunii iulie pe 10, respectiv 11 august. Mai mult, pe lista care a fost publicată în Monitorul Oficial sunt şi angajaţii a patru servicii speciale:SRI, SIE, SPP şi STS. Si acesta isi vor primi banii cuveniti mai devreme.