Brașovenii platesc, Compania Apa le oferă…scuze. Managementul defectuos continuă, dar șefii companiei sunt ținuți în brațe de politicienii PNL-USR

La fiecare ploaie mai serioasă, Compania Apa are probleme. Cu toate acestea, liderii PNL și USR din Brașov care dețin controlul asupra instituției, nu iau nicio măsură, chiar dacă brașovenii sunt nemulțumiți. Probabil, interesele și locurile de muncă sau locurile în CA sunt mai importante decât interesul cetățenilor.

PENTRU ALIMENTAREA ORAȘULUI, A FOST PORNIT AL DOILEA GRUP DE POMPARE DIN SUBTERAN

La această oră, volumul de apă tratat la Uzina Târlung a fost redus. Pentru suplimentarea necesarului de consum al locuitorilor, al doilea grup de pompare din subteran a fost pornit. Este vorba despre sursa Societății Naționale de Îmbunătățiri Funciare din localitatea Hărman. ”Grație eforturilor colegilor noștri de la S.N.I.F., debitul de pompare a fost mărit pentru a asigura a asigura alimentarea continuă cu apă potabilă a municipiului Brașov.În continuare, monitorizăm cu atenție această situație și realizăm manevre tehnice în rețeaua publică, pentru a menține furnizarea apei potabile la standardele normale. Facem precizarea că apa furnizată de noi se încadrează în parametri, din punct de vedere microbiologic. Ne cerem scuze pentru disconfort!”, susțin reprezentanții Companiei Apa într-un comunicat de presă.

Reamintim că șefii Compania Apa sunt printre cei mai bine plătiți angajați ai unei societăți din subordinea CJ și CL Brașov. Aceștia încasează lunar mii de euro, dar rezultatele se văd cu ochiul liber. La fiecare ploaie mai serioasă au început să fie probleme. Cu alte cuvinte, un management de doi lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web