Barbat din Turcia, somat sa paraseasca Brasovul in termen de 15 zile
Polițiștii de imigrări au depistat un bărbat de 44 de ani, din Turcia, care nu a părăsit teritoriul țării la expirarea dreptului de ședere. Pe numele bărbatului a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile.
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Brașov au efectuat in ziua de 12 decembrie a.c., o acțiune cu forțe proprii în zona Gării Brașov, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor.
Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat, cu ședere ilegală, un bărbat de 44 de ani, din Turcia.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinul a intrat legal pe teritoriul României, în baza pașaportului și a vizei de scurtă ședere în scop de vizită, care îi permitea o ședere pe teritoriul țării de 16 de zile, în perioada noiembrie – decembrie 2017.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele străinului o decizie de returnare prin care acesta este obligat să părăsească teritoriul țării în termen de 15 zile. De asemenea, străinul a fost sancționat contravențional conform 0. U G.19412002 privind regimul străinilor în Romania, republicata,
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acțiuni privind combaterea șederii ilegale, solicitând cetățenilor străini să acorde interes reglementarii legale a dreptului de ședere pe teritoriul României.
Totodată, vă invitam să ne contactați pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în Romania la nr. de telefon 0268407500, int. 20356 și tel./fax 0268324288 sau vizitând site-ul www.igi.mai.gov.ro