Bărbat călcat de un autobuz în Livada Poștei
La data de 04 ianuarie a.c., în jurul orei 18.10, polițiștii Biroului Rutier Brașov au constatat producerea unui accident rutier în Livada Poștei, din municipiul Brașov.
Un bărbat de 81 ani, din județul Brașov, care s-a angajat în traversarea străzii dintre refugiul pentru pietoni și peronul stației pentru mijloacele de transport în comun, situată în Livada Poștei, prin loc nepermis și fără să se asigure, a fost surprins și accidentat de un autobuz condus de un bărbat de 48 ani, din județul Brașov. ”În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru acordarea de îngrijiri medicale.Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor„, a spus Gabriela Dinu, purtatorul de cuvant al IPJ Brasov.