Avanpremiera “Braşov 1987. Doi ani prea devreme” încheie cea de-a 9-a ediție a FFIR
Duminică, 6 august, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov (FFIR) găzduieşte premiera absolută a filmului documentar “Braşov 1987. Doi ani prea devreme”, realizat de jurnalistul Liviu Tofan, consultant ştiinţific al festivalului. Proiecţia va începe de la ora 15:00 şi va avea loc în Cinematograful “Amza Pellea” din centrul Rasnovului. Ea va fi urmată de o dezbatere liberă, moderată de regizor, la care vor participa mulţi dintre protagoniştii evenimentelor istorice care constituie subiectul documentarului.
Eveniment cu o semnificaţie unică în epocă, manifestaţia din 15 noiembrie 1987 a fost primul protest politic de masă din istoria comunistă a României. Timişoara, în decembrie 1989, a fost, de fapt, o reeditare a revoltei de la Braşov, într-un context mult mai propice, care i-a permis să meargă până la capăt.
În 1987, regimul a făcut tot posibilul să nu se afle că mii de braşoveni au scandat “Jos Ceauşescu!”, au luat cu asalt sediile partidului comunist şi le-au devastat într-o explozie de mânie şi resentiment. În mediile de informare din ţară, nu s-a spus nimic despre revolta din urbea ardeleană, al doilea mare oraş al ţării la vremea respectivă. S-au şters rapid toate urmele, s-au luat măsuri represive menite să inducă teamă, cazul a fost muşamalizat. Nucleul dur al muncitorilor revoltaţi a fost spart prin condamnarea lor pentru “huliganism” şi deportarea în diverse zone ale ţării.
30 de ani mai târziu, populaţia României s-a primenit cu o generaţie aflată în pericol de a nu cunoaşte mai nimic despre întâmplări şi pătimiri ce au marcat profund societatea în care trăiesc. Nevoia recuperării memoriei este acută. “Braşov 1987. Doi ani prea devreme” este un documentar gândit să le povestească tinerilor, dar şi adulţilor, de azi ce s-a întâmplat atunci. Un exerciţiu de recuperare a istoriei printr-un film realizat, nu întâmplător, de autorii unui Festival de Film şi Istorii.
Co-producători: Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi Casa de producţii TVR.
Intrarea la toate evenimentele Festivalului de Film şi Istorii Râşnov este liberă.
Pagina de FB a filmului: https://www.facebook.com/brasov87doianipreadevreme/
Pagina de FB a Festivalului de Film și Istorii Râșnov: https://www.facebook.com/filmsiistoriirasnov/
Web-site-ul Festivalului de Film și Istorii Râșnov: www.ffir.ro
Despre Festivalul de Film şi Istorii Râşnov
10 zile în Cetatea Râşnovului la început de august.
Fără covor roşu, fără fiţe, fără isterie, fără breaking news.
Ca să înţelegi ce ţi se întâmplă!
Subiecte relevante, filme deştepte, lectori carismatici, public inteligent, dezbateri memorabile, concerte sofisticate, clădiri venerabile, cântări exuberante, răcoarea nopţilor carpatine, expoziţii, standuri de cărţi.
Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (FFIR) a apărut în anul 2009 din dorinţa valorificării unui capitol important al cinematografiei locale şi mondiale, dar şi din nevoia de a produce în spaţiul public românesc discuţii despre teme al căror impact temporal depăşeste efemeritatea clipei. S-a născut astfel un eveniment unic pe piaţa culturală românească în care Istoria şi Filmul Istoric stârnesc gânduri şi pasiuni, informează şi emoţionează, ridică întrebări şi dezbate răspunsuri. O întâmplare proaspată şi relaxată, care înţelege să mixeze în chip firesc rigoarea şi umorul.
Cu opt ediţii la activ, FFIR face deja parte din identitatea culturală a Râşnovului, marcând spectaculoasa ascensiune a oraşului transilvan în topul naţional al destinaţiilor cultural-turistice (peste 400.000 vizitatori pe an). Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro.