ANAT: Ministerul Transporturilor reia o propunere legislativă care bulversează activitatea agențiilor de turism
Asociația Națională a Agențiilor de Turism respinge modificările propuse de Ministerul Transporturilor în cazul legislației referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, pe care le consideră aberante, clientelare și imposibil de aplicat. Măsura afectează deosebit de grav toate transporturile turistice și poate avea consecințe sociale dezastruoase. În plus, este profund contrară tendințelor europene de liberalizare a pieței, cât și agendei Guvernului de debirocratizare a aparatului public.
ANAT este împotriva introducerii:
1.Obligaţiei completării foilor de parcurs în dublu exemplar de către operatorul de transport rutier pentru fiecare călătorie, înainte de raportarea acesteia, ba chiar solicită eliminarea foilor de parcurs
Precizăm că în acest moment Comisia Europeană revizuiește Regulamentul nr. 1073 privind regulile comune de acces la piața europeană de autobuze și autocare, având ca prioritate liberalizarea pieței și eliminarea foilor de parcurs în cadrul Uniunii Europene. Nici pe teritoriul României nu sunt obligatorii în cazul transportului ocazional, întrucât acesta se desfășoară pe baza unei comenzi sau a unui contract, dovada fiind plata anticipată a transportului sau după încheierea cursei, conform clauzelor contractuale.
2. Obligației ca pe tot parcursul călătoriei, în cazul transportului ocazional, componența grupului să rămână aceeași
Este o obligație stupidă și hilară, imposibil de aplicat din cauza nenumăratelor situații ce pot apărea în derularea unui program turistic și care va duce fie la dispariția programelor turistice care includ transport terestru, fie la nenumărate abuzuri din partea organelor de control. Să ne gândim numai la câteva situații foarte frecvente:
– circuitele turistice, care colectează turiști din mai multe localități în vederea participării la un program comun și apoi îi debarcă în localitățile de origine;
– transferurile turiștilor străini de la un aeroport la diferite unități de cazare dintr-o anumită zonă turistică;
– situația în care un turist este nevoit din motive personale să părăsească un circuit înainte de încheierea acestuia.
În oricare din aceste situații transportatorul și/sau organizatorul sunt în culpă. Un eventual control pe traseu ar consta în numărarea călătorilor, legitimarea lor și confruntarea cu lista transportatorului. Niciunde în Europa nu se întâmplă așa ceva, România ar veni în premieră cu o astfel de situație.
3. Obligației completării cu 24 de ore înainte de începerea călătoriei a formularului electronic disponibil pe pagina Autorității Rutiere Române cu datele de identificare ale turiștilor și solicită renunţarea la o astfel de raportare în cazul curselor ocazionale ori, în ultimă instanță, menținerea obligației declarării cursei înainte de începerea ei, dar fără limită de timp și fără a fi necesare și datele de identificare ale pasagerilor
O astfel de măsură ar fi catastrofală. Să ne gândim numai la câteva posibile situații:
– necesitatea înlocuirii unui autocar defectat în timpul unei curse turistice;
– organizarea unei excursii opționale într-o zonă de interes turistic pentru o parte a unui grup de turiști străini sosiți într-un port românesc (identitatea acestora neputând fi cunoscută, uneori, până în momentul începerii cursei, iar repartizarea pe autocare făcându-se adhoc sau, uneori, fiind schimbată pe durata programului);
– necesitatea aducerii la București a pasagerilor unei aeronave care din diverse motive nu a putut ateriza la Otopeni, ci la Craiova ori Constanța;
– excursiile școlare de o zi, unde participanții se pot schimba până în momentul plecării etc.
În plus, măsura propusă nu respectă nicidecum Regulamentul UE nr 216/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.
În calitate de asociație profesională şi patronală a agenţiilor de turism, care promovează activ transportul turistic şi turismul cu autobuze şi autocare, ca mijloace sigure, prietenoase, ecologice, eficiente şi accesibile tuturor, ANAT solicită Ministerului Transporturilor:
1. Liberalizarea transportului rutier naţional de persoane din România prin reguli şi nu prin haos, urmând modelul statelor europene care şi-au liberalizat piaţa naţională de transport rutier de persoane, ca de exemplu Marea Britanie, Suedia, Germania, Franţa, Italia
2. Completarea legislaţiei româneşti cu prevederi clare de aplicare a Regulamentului 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători
În cazul aprobării actului normativ în forma propusă de Ministerul Transporturilor, similară celei anunțate în octombrie 2016, ANAT consideră că vom asista la blocarea transporturilor turistice efectuate de transportatorii români, cu influențe greu de cuantificat atât în ceea ce privește circulația turistică în România, cât și asupra activității multor transportatori.