Amețită de aburii alcoolului, o femeie din Bran a încălcat ordinul de protecție pentru a-și agresa verbal rudele
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”.
În fapt, la data de 30 octombrie 2020, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie, în vârstă de 40 ani din localitatea Bran, județul Brașov, adresează injurii unor membrii ai familiei sale, în timp ce se află la domiciliul acestora.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că Judecătoria Zărnești a emis pe numele acesteia, un ordin de protecție prin care i se impunea păstrarea unei distanțe minime față de locuința rudelor sale.
Cu toate acestea, femeia a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, în sensul că s-a deplasat la domiciliul membrilor familiei sale, unde pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de băuturi alcoolice, le-ar fi adresat acestora injurii.
Persoana a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.