5 milioane de euro pentru modernizarea Maternității Brașov
Astăzi a avut loc recepția tehnică la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Restructurarea secțiilor de obstetrică și neonatologie din Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Brașov”, inclus în Proiectul privind reforma Sectorului Sanitar, faza a II-a – Asistență medicală maternă și neonatală, finanțat prin acordul de împrumut dintre Guvernul României și Banca Europeană de Investiții. Recepția s-a făcut în prezența președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a vicepreședintelui CJ Adrian Gabor, a managerului spitalului, dr. Valeria Badea, a delegatului Unității de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Sănătății, precum și a reprezentanților tuturor instituțiilor și autorităților care au avizat acest proiect. Investiția a inclus finanțarea proiectului tehnic și realizarea lucrărilor de reabilitare totală a secțiilor de obstetrică și neonatologie din cadrul corpului vechi al Maternității Brașov.
„Anul 2017 a fost dedicat sănătății, prin cel mai mare buget alocat unităților spitalicești din subordinea noastră care începe să se concretizeze odată cu încheierea unor investiții majore. Suntem pregătiți pentru inaugurarea corpului modernizat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea”, o investiție de peste 5 milioane de euro care va face din Maternitatea Brașov un etalon de calitate și performanță a serviciilor medicale atât pentru spitalele publice, cât și pentru cele private. În acest an am alocat Maternității un buget de 5.767.200 lei, din care 5.414.842 lei sunt fonduri pentru dotarea cu aparatură de ultimă oră a corpului de clădire modernizat”, a spus președintele CJ Adrian-Ioan Veștea.
Printre cele mai importante achiziții realizate în acest an de Maternitate cu fonduri de la CJ Brașov se numără: 12 paturi de terapie cu acționare electrică, bare laterale și tăblii detașabile, 7 paturi cu acționare mecanică și bare laterale, 22 paturi cu acționare electrică, 49 de paturi cu acționare mecanică, 6 monitoare pentru funcțiile vitale, 3 mese de operație cu funcții multiple, 4 cardiotocografe, o masă pentru autopsie, 7 mese radiante, 3 aparate de anestezie cu monitoare pentru funcțiile vitale, 2 sisteme de încălzire fluide, un microtom manual și rotativ cu cool cut, 4 saltele încălzite, 2 mese ginecologice, un laparoscop ginecologic, un punct trafo 2×630 KWA în anvelopă de beton/metal, 10 incubatoare de înaltă performanță, o stație centrală de monitorizare TI NN și 4 cardiotocografe pentru monitorizarea parametrilor. De asemenea, până la sfârșitul anului va fi refăcut în totalitate covorul asfaltic din curtea spitalului.
Potrivit vicepreședintelui CJ Adrian Gabor, și în anul 2016 s-au finanțat din bugetul județean investiții importante pentru Maternitatea brașoveană care au totalizat 2.898.180 lei. Printre acestea, amintim: 2 centrale de apă caldă și căldură 950 KW, un defibrilator bipolar cu monitor inclus, un ecograf 3D, un analizor de biochimie, un analizor de coagulare, o lampă scialitică pentru blocul operator, o stație centrală de sterilizare, un analizor de hematologie, un aparat de colorare automată și o lampă de fotometrie. Nu în ultimul rând, cu fonduri asigurate din bugetul județean s-a finanțat realizarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru proiectul „Modernizarea, dotarea și eficientizarea energetică a corpului nou al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. A.I. Sbârcea» Brașov”.
Inaugurarea oficială a corpului modernizat al Maternității va avea loc în perioada următoare.