15 mai, termenul limita de depunere a cererilor la APIA
Direcția pentru Agricultură Județeană Brașov împreună cu Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură Brașov atrage atenția foarte serios tututor fermierilor din județul Brașov, persoane fizice și persoane juridice, potențiali beneficiari ai sprijinului financiar obținut prin cererea unică de plată, că termenul-limită de depunere a cererilor la APIA este de 15 mai anul curent, dată stabilită prin Ordinul MADR nr. 44 din 2017, publicat în data de 28.02.2017, cu aplicare începând cu anul de cerere 2017.
Menționăm că după data de 15.05.2017 nu se va mai accepta depunerea cererilor de plată, iar cei care nu se încadrează în acest interval de timp nu vor mai beneficia de sumele acordate de Uniunea Europeană și bugetul național, prin APIA.
Conform actului normativ menționat anterior, nu mai există perioada de 25 de zile calendaristice de depunere a cererilor de plată unice cu întârziere și cu sancțiuni de reducere cu 1% pentru fiecare zi de întârziere.